Carpe diem

Personaje: Felix
Mariana, soția lui Felix
Olivia
Menajera
Barman
Actul I
Scena I
(Camera Marianei. Felix o ține în brațe cu bărbia lăsată ușor pe umărul ei.)
Mariana: Mă iubești?
(Felix nu spune nimic. O strânge mai tare în brațe. Ea suspină.)
Mariana: Ahh… Felix, dragă Felix. Nu poți să-mi spui că mă iubești măcar o dată?
(Se întoarce spre el și își pune mâna dreaptă pe obrazul lui.) Să-ți rupi o parte din suflet și să mi-o lași mie? Aș face din ea un colier pe care l-aș purta mereu și ar atârna leneș pe sânul meu stâng, foarte aproape de inima mea.
Felix (indignat): O parte din sufletul meu? Dar meriți să mă ai? Femeie, ești nebună dacă tu crezi că m-aș încredința ție! Ochii tăi sunt mai reci decât gheața, iar în vorbele tale nu pot să mă încred. Cine știe cui i-ai mai spus vorbe de iubire? Auzul îmi plânge. De inimă nu mai zic! (Se întoarce cu spatele la ea.)
Mariana( își pune mâna pe frunte, gata să țipe în orice moment) Ți se pare că sunt o femeie ușoară, Felix?
Felix: Nici pură nu ești. Arăți bine. Ai putea avea pe oricine (râde batjocoritor). De ce mai stai lângă mine?
Mariana: Pentru că te iubesc (Încearcă să-l sărute, dar el o dă la o parte și se uită la ceas).
Felix: Plec să mă întâlnesc cu Petru. Nu mă aștepta.
( Pleacă din cameră fără să se uite la ea. Mariana se trântește în fotoliu și începe să fumeze o țigară.)
Scena II
(Felix, Olivia, Barmanul)
(Felix iese în oraș. Se întâlnește cu Olivia într-un bar.)
Olivia (surprinsă): Felix, tu? Ce cauți aici?
Felix: Aveam nevoie să văd pe cineva. Știam că te pot găsi aici. Sper că nu te deranjez !?
Olivia: Dragă, nu mă poți deranja! (Ia paharul de whiskey și începe să se joace cu el) S-a întâmplat ceva?
Felix: Vrei să spui ce nu s-a întâmplat… (Se uită în ochii Oliviei și o ia de mână.) Olivia, fii a mea! Simt că înnebunesc! Mariana mă sufocă! Te vreau pe tine… corpul tău, vorba ta. Totul! (Îi dă părul pe spate) Totul este atât de perfect la tine! Pielea ta albă ca laptele, nepângărită, este fructul interzis, dar tocmai ce nu este permis, este mai atrăgător! Ispită îmi ești! Păcătul de care nu vreau să mă las! Nu te face că nu mă vezi… Deschide ochii și ia-mă de mână.(Își rezeamă capul de pieptul ei.)
Olivia (Îl mângâie pe cap.) Off, Felix… Ai obosit, nu-i așa? Și eu am obosit. Până la urmă, lângă cine putem fi cu adevărat fericiți? Obișnuiam să mă întreb asta. Dar acum îmi dau seama că nu putem găsi fericirea doar alături de o persoană. Este peste tot. Chiar și în acest pahar de whiskey. (Râde.)
Felix (Își ridică capul și se uită la Olivia): Fericirea mea ești tu! Și nu spune că fericirea ta e alcool-ul pentru că voi muri! (Olivia râde.) Nu râde! De ce îți place să mă faci să sufăr? Ești rea, Olivio!
Olivia: Mai bine bea ceva! (Îi face semn barmanului să vină.)
Barmanul: Cu ce vă pot servi?
Olivia: Un pahar de whiskey. (Se uită la Felix.) Să fie dublu!
Barmanul: Imediat! (Se întoarce repede.)
Olivia: Pentru domnul, dar voi plăti eu.
(Felix se uită la ea mustrător și își scoate portofelul, dar Olivia îi face cu ochiul și renunță. Barmanul pleacă.)
Olivia: Felix, ce vezi? Viitorul, prezentul, trecutul. În ce culori le vezi?
Felix: O non-culoare. Doar tu îmi colorezi viața, dar ești o culoare ștearsă, pentru că tu, în fond, nu mă iubești. (Bea paharul de whiskey.) Atât de tare…
Olivia: Ești atât de prost, Felix… Ai o femeie care te iubește, bani, familie, prieteni și cel mai important, trăiești. Eu nu mai am pe nimeni pe care să iubesc. Uneori mă simt atât de singură… Alteori îmi aduc aminte că sunt oameni cărora le sunt dragă și lucruri care mă pot face fericită. (Îl ia de mână pe Felix.) Nu trebuie să fii dependent de o persoană. Lumea ta nu se rezumă la mine. Asta ți-ai indus tu. Mi-ai spus să deschid ochii în timp ce tu îi ai încă închiși. (Își retrage mâna.) Te provoc să trăiești! Carpe diem!
(Olivia îl sărută pe obraz și pleacă. Felix o privește cum iese pe usă. Realizează că nu a plătit consumația și îl cheamă pe barman.)
Barman: Spuneți, domnule! Cu ce vă pot ajuta?
Felix: Domnișoara a uitat să plătească, așadar o voi face eu. Îmi puteți aduce nota de plată, vă rog?
Barman: Desigur, domnule. (O aduce.) Poftiți, domnule! Permiteți-mi să zic că această domnișoară este foarte frumoasă. Sper să iasă lucrurile cum vă doriți!
Felix (Îi înmânează banii): Cine știe ce va mai fi…
(Pleacă.)
Scena III
(Mariana)
(Aproape miezul nopții. Mariana stă întinsă în pat.)
Mariana: Plecat! Iarăși este plecat! De fiecare dată când se gândește la ea pleacă și mă lasă aici. De parcă nu aș fi și eu femeie?! Nu-mi lipsește nimic. Sunt frumoasă, am o facultate, educație aleasă. Dar el nu vede nimic! (Se ridică în picioare și se duce la geam.) Oare cine te mai privește, lună? Suferind la fel ca mine? În fiecare seară doar tu îmi ești alături și îmi luminezi camera. Îl vezi pe Felix? Este cu ea? Ahh… De m-ar căuta și pe mine-n noapte cum o caută pe femeia aia măcar o dată, aș fi atât de fericită încât m-aș putea alătura ție pe cer și as veghea asupra inimilor frânte. Le-aș mângâia și aș coborî în camera iubitei care a fost părăsită de bărbatul ce doar s-a jucat cu corpul ei și a aruncat-o la gunoi ca pe o cârpă. I-aș spune să nu mai plângă atunci când doar luna și stelele o văd și să-l părăsească pe acel nenorocit! (Aude un zgomot și se uită pe geam spre poartă.) Vorbind de nenorociți. Tocmai ce a venit al meu. El își trăiește viața. Nu ar trebui să o fac și eu? Hm…
(Se bagă în pat și se culcă.)
Scena IV
(Menajera, Felix, Mariana)
(Felix și Mariana iau micul-dejun. Menajera șterge praful.)
Menajera: Domnule Felix, ați mai dori ceva de mâncare? Poate o cafea?
Felix: Ziarul, dacă se poate.
(Menajera se duce în camera de alături să aducă ziarul.)
Mariana: Ce mai face Petru? Și-a reparat mașina?
Felix (Dezinteresat): Aa, da. A spus că nu trebuie să ne facem griji. Te salută.
(Menajera se întoarce.)
Menajera: Poftiți, domnule Felix! (Pleacă spre usă, dar își amintește ceva și se întoarce.) Am auzit că domnul Ionescu a murit.
Felix: Dumnezeu să-l ierte! Cum s-a întâmplat?
Menajera: Știți că s-a despărțit de doamna Silvia anul acesta și a început să umble după o tânără care doar se joacă cu el. Nu i-au priit deloc toate astea. A fost găsit mort în casă. Am auzit că mirosea îngrozitor în camera lui. Și era o dezordine! Are și femeia rolul ei. Doamna chiar era bună. Vorbea frumos cu toată lumea, gătea și , permiteți-mi să spun, îl iubea ca pe ochii din cap. Dar cât să mai sufere sărmana. El n-o iubea deloc.
Felix: Dacă nu a avut omul noroc.
Menajera: Aveți și dumneavoastră dreptate, domnule Felix, dar uneori omul își face singur norocul. Sau nu e așa?
Felix: Așa e. Dar eu am avut ghinion până acum.
Menajera: Cum, domnule Felix? Aveți o soție frumoasă și care vă iubește. O casă mare. Nu vă faceți griji pentru ziua de mâine. Nu se poate așa ceva!
Felix: Dar ce îmi doresc eu este în afara acestei case și…
(Mariana îl întrerupe.)
Mariana: Felix, nu ai treabă azi? Du-te și caută-ți norocul la birou. Ai întârziat.
(Felix se uită la ceas și se duce să-și ia servieta.)
Felix: La revedere, doamnelor.
(Pleacă.)
Menajera: Bărbații aștia. Nu știu să aprecieze ce au deja. Vor mereu mai mult!
Mariana: Știi ce nu înțeleg ei? Că și femeile pot mai mult. Au o nevastă și se uită dupa altele. Ca și cum noi ar trebui să le fim recunoscătoare pentru că se întorc tot la ușa noastră. Nu contează că nu ne tratează ca atare sau că nu primim iubire. Suntem doar jucării sexuale. Mă dezgustă ignoranța lor! (Se ridică de la masă.) Femeia nu are un stăpân! Nu trebuie să se închine în fața nimănui. Poate doar lui Dumnezeu. Atât! Nu are nevoie de un bărbat pentru a trăi. Lumea are de oferit tot atât de multe lucruri pe câte a luat. Dacă ne dă ceva, o face spre a fi. Și noi suntem cei care îi dă o formă. Ce ne rezervă viitorul nu putem ști. Ne rămâne prezentul din care ne putem înfrupta pentru ca acesta să devină trecut. Unul la care să ne putem întoarce în zilele ploioase.
(Mariana pleacă din cameră. Menajera se uită la ea surprinsă.)
Scena V
(Felix, menajera, Mariana)
(Seara. Felix a venit de la birou. Se duce în sufragerie.)
Menajera: Domnule Felix, ați primit o scrisoare. (Îi înmânează scrisoarea.)
Felix: Mulțumesc. Te poți retrage. (O deschide.) Este de la Olivia! (Citește cu o voce stinsă.)
”Dragul meu,
Ce mai faci? Sper că ți-ai mai revenit. Nu-mi place să te văd atât de supărat cum erai aseară. Chiar mă faci să par un om rău! Dar nu m-am supărat. Am hotărât să plec la Paris. În momentul în care vei primi această scrisoare, eu voi fi deja plecată. De mult timp voiam să trăiesc ca francezii, să sărut ca o veritabilă franțuzoaică și să mă plimb pe Champs-Elisees. Sper să descopăr un eu mai bun acolo. Mă poți uita dacă vrei. Și să nu spui că nu poți! Ești un om prea trist pentru gustul meu. Îți faci rău singur! Te-ai izolat într-o lume în care totul este mort. Provocarea mea rămâne în picioare. Trăiește fără mine și pentru a fi fericit!
Cu dragoste,
Olivia!
Ce e asta? (Se uită încă o dată la scrisoare și o aruncă pe canapea. Începe să se plimbe agitat prin cameră.) Nu se poate așa ceva… Nu,nu. Nu ar îndrăzni să-mi facă așa ceva. De ce să plece? De ce să mă părăsească? (Trântește furios un pahar pe jos. Vine Mariana.)
Mariana: Felix! Ce faci aici? Ce s-a întâmplat? Ce te-a supărat așa? (Observă scrisoarea. Se apleacă să o ia, dar Felix o ia și o bagă în buzunarul de la pantaloni.) Este de la ea? Chiar atât de tare te-a deranjat ce ți-a scris? ( Mariana arată spre paharul spart si pleacă din cameră. Vine menajera. Nu întreabă nimic. Adună cioburile de sticlă și pleacă. În tot acest timp Felix a stat în picioare cu ochii închiși.)
Felix: Chiar a plecat… Ce ar trebui să fac acum? Să trăiesc?
(Se trântește pe canapea și se uită din nou la scrisoare.Mariana iese din dormitor și se așează lângă Felix. Îl trage ușor lângă ea până când își așează capul în poalele ei.)
Mariana: Felix, suferi,nu? O iubești? (Felix tace. Ea îl mângâie ușor pe cap.) Pentru mine nu ai stricat nimic din casă.(Râde.) Nu ești corect, dar te iert. Pentru tot. Nu mi-ai deschis porțile inimii tale. Nu îți voi mai cere să o faci. Nu vreau să ajungem să ne urâm.
Felix: O iubesc…
Mariana: Dar pe mine m-ai iubit măcar puțin?
Felix: Nu-mi aduc aminte să fi simțit așa ceva față de tine. Erai doar femeia care mă întelegea și mă accepta așa cum sunt. Simțeam că nu trebuie să mă prefac în fața ta. Mă cunoșteai prea bine.
Mariana (Își mușcă buza de jos): Așadar, nu ai nevoie de mine…
Felix: Vreau doar să dorm. (Încearcă să se ridice, dar Mariana îl oprește.) Ce s-a întâmplat?
Mariana: Dormi aici. Doar de data asta găsește liniștea în brațele mele…
(Felix se supune. Mariana continuă să-și plimbe mâinile prin părul lui.)
Scena VI
(Felix, menajera)
(Felix se trezește brusc din somn. Este singur în cameră.)
Felix: Mariana, te-am visat! Eram fericiți! (Se uită prin jur și începe să vorbească mai tare.) Ajută-mă să trăiesc! Noi 2! M-ai iubit mereu. Nu m-ai respins niciodată. Nu o voi mai face nici eu. Unde ești? Râzi cumva fericită într-un colț? (Râde și se duce în dormitor.) Nu ești aici. (Se întoarce în sufragerie unde o vede pe menajera tristă.) Ce s-a întamplat?
Menajera: Doamna a plecat…
(Felix cade în genunchi și începe să plângă.)
Sfârșit!

Anunțuri

Am murit

Cand am incetat sa mai fiu eu ?
In ziua in care am baut din cafeaua mamei
Cand am dorit pe cineva pentru prima data
Sau in seara in care am pus pe masa inima mea
Si am cautat linistea ?
Am murit.
Cand ?
In fiecare zi…
A mai ramas doar cenusa
Imprastiata de o adiere rece
Pe pamantul gol.
Nici singuratatea nu mai doare
Pentru ca o simt in aer,
Dar mai ales in oameni.
Si suntem atat de singuri…

Copil

Îmi doresc să închid ochii azi
Și să adorm în brațele tale
Așa cum obișnuiam să o fac ieri.
Doar pentru încă 9 luni
Lasă-mă să mă bucur de liniștea și iubirea ta,
Vreau să fiu iar protejată de ea.

Am ars prea devreme
Deși nici măcar nu am apucat să fac un pas.
Mi-am dat singură foc
Și am amorțit înainte de a te lua în brațe.
Îți aduci aminte când veneam alergând spre tine ?
Eram un copil.

Oare nu mă pot schimba ?
Nu pot deveni altcineva ?
Toate astea dor prea tare…
Vreau să fiu iar copilul
Care înainte de culcare
Asculta poveștile sale…

Singur

O privire peste tine-n noapte
Si in sfarsit pot sa vad ceea nu reuseam inainte.
Pacat ca a trebuit sa gust din lacrimi amare
Pacat ca s-a ajuns la un tipat de ajutor,
La maini care tremurau,
Insulte si cate si mai cate.
Sa ajung la tine nu a fost niciodata mai greu,
A oferi iubire nu mi s-a mai parut atat de necesar ca azi.
Sufletul tau e rece,
Ploaia cade din ce in ce mai greu.
Oare maine imi vei zambi cum faci de obicei ?

De ce ?

De ce ne ascundem azi
Cand puteam sa ne zicem totul ieri…
O privire pierduta in apa,
Dar nu e nimic, decat o iluzie…
Pentru ca de jos, nu e nimic.
Doar o privire seaca.
Ne-am pierdut atunci ,
In ziua in care ne-am uitat in directii opuse,
Ziua in care am inceput sa ne stingem.
Focul ne arde, dar oare pana cand ?

Om

Sa jucam un joc in care suntem ingeri.
Sa uitam de tine, de mine,de restul
Si sa fim buni !

Sa ne dezbracam de ura,
Sa pasim in lumina
Elegant sa dam pagina
Si sa iubim !

Renunta la haina ponosita,
La privirea goala…
Sterge-ti lacrima care inca mai curge pe obrazul drept.
Nu e sange.

Viseaza la a fi om,
Om nu e Animal.
Animale suntem noi.

Iubeste sa iubesti,
Plangi sa uiti
Tipa de durere,
Traieste sa nu mori.

Ziua

Ziua în care ochii au încetat să se mai privească
Sau cel puțin când ai tăi au renunțat să mai fie ai mei.
Și luna a renunțat la stele
Când luceafărul era steaua cea mai strălucitoare.
Zile au trecut peste patul dezordonat
Vise au adormit în noaptea albă
Iar lacrimile curg pe fotografia noastră,
Subiect al luptei dintre noi doi.
Încă mai deschid ușa,
Dar simțind vântul rece
O trântesc și atinge de 2 ori, perete ud.
Nu spun nimic
Și se mai trântește o dată.
Am închis ochii
Dar nu ascultă și te caută iar pe tine.
În minte, jocuri de cuvinte,
Cafea cu lapte, dar e prea tare.
Mai adaug zahăr,
Devine amară și atinge podeaua.
Cade cortina.